Thursday, July 22, 2010

Impresii din Tara Bicicletelor

Despre cat de frumoasa este Olanda si ce am vizitat puteti citi pe Pin Travel

Aici am sa va impartasesc cateva impresii si frustrari personale. :)

Incep cu bicicletele, caci m-am lovit de ele (uneori chiar la propriu) la fiecare pas.
Olandezii le iubesc si le folosesc la maximum. Am vazut mamici si tatici cu 2-3 copilasi asezati in tot felul de tipuri de atas, turisti care strabateau tara in lung si in lat pe 2 roti si localnici care foloseau bicicleta la scoala, la serviciu sau la piata.
Dupa ce am biciclit si eu putin, mi s-a trezit asa un chef de a ma deplasa zilnic cu bicicleta... Din pacate, in Bucuresti nu exista piste ca in Olanda, soferii nu sunt obisnuiti cu biciclete printre masini, poluarea e mult mai mare, la fel si riscul sa-ti dispara bicicleta. Asa ca, cel putin pentru moment, ma rezum la pedalat prin parcuri si in afara Bucurestiului.

Despre mancare, nu prea am cuvinte de lauda, dar trebuie sa recunosc ca nici nu aveam asteptari prea mari. Nici macar branza pentru care sunt renumiti nu m-a convins. Daca citeai eticheta, iti pierea orice pofta...continea lapte si cel putin 5 E-uri.

Sistemul sanitar m-a impresionat profund. Fiecare cetatean care isi plateste asigurarea are acces gratuit la orice investigatie si tratament ii sunt necesare. Chiar si operatiile in scop cosmetic sunt gratuite daca se produc ca urmare a unei boli (de exemplu reconstructia mamara dupa operatia pentru cancer de san).
Spitalele sunt mari, frumoase si curate si sunt gandite astfel incat sa ofere confort fizic si psihic pacientilor. Personalul medical e instruit periodic pentru a fi la curent cu noutatile. Pacientii nu sunt intrebati chestiuni personale de fata cu alte persoane si sunt complet informati despre boala lor si posibilitatile de tratament.
Ca viitor medic, nu am putut sa nu privesc cu jind la aparatura de care dispun si la felul in care o folosesc. Spre exemplu, pentru cancerul de san pun diagnosticul intr-o singura zi, pentru a scadea stressul la care e supusa pacienta in timpul cat asteapta rezultatul. La noi rezultatul unei biopsii vine la aproximativ 3 saptamani.:(

In rest, olandezii mi s-au parut a fi punctuali si bine organizati. Am apreciat faptul ca majoritatea vorbesc foarte bine engleza si sunt foarte binevoitori cand vine vorba de a da explicatii turistilor rataciti:)

Saturday, July 3, 2010

Pe curand

Cookie, minunea de fata din spatele EasyPeasy ,
a avut ideea geniala de a fonda un bookclub despre care puteti afla mai multe la ea pe site, asa ca in urmatoarele 2 saptamani am de citit cartea aceasta care se anunta delicioasa....
Si cum incepand de luni voi fi plecata in lume, va las si pe voi sa o savurati si sa imi spuneti ce anume v-a placut.

Daca va starneste pofta de calatorie, aruncati un ochi si pe PinTravel . Am pregatit cate un articol extrem de interesant pentru fiecare zi in care lipsesc, urmand ca dupa 19 iulie sa ma intorc cu impresii proaspete despre Olanda.

Saturday, June 26, 2010

Pauza de la ciocolata

Ciocolata, care in opinia mea are cel mai divin gust lasat de zei muritorilor, prin continutul mare de oxalati favorizeaza formarea calculilor in sistemul urinar. Desi nu credeam ca va reusi sa ma convinga ceva sau cineva sa renunt la cel mai delicios capriciu, iata ca s-a intamplat. O colica renala a fost tot ce mi-a trebuit ca sa iau o pauza de la mult iubita ciocolata.
Asa ca de acum inainte trec pe prajituri cu vanilie :)

Tot in categoria alimentelor bogate in oxalati intra si legumele verzi, asa ca incercati sa le consumati cu moderatie....si nu in combinatie cu ciocolata :)

Monday, June 7, 2010

Sex and the city 2?

Miercuri am de gand sa merg sa il vad.
De ce?
Pentru ca serialul a fost refugiul meu in adolescenta. Pentru ca ma astept la niste outfit-uri si decoruri spectaculoase.
Pentru ca sper zadarnic ca nota mica de pe IMDB si cronicile negative din presa sa fie doar mici rautati.
Pentru ca nu mai am timp sa reiau serialul si sper ca filmul sa fie un fel de potiune magica care sa reuseasca sa imi transmita aceeasi bucurie ca episoadele vazute in miez de noapte.
Pentru ca as vrea sa o vad pe Samantha maritata si pe Carrie mama.
Pentru ca cele 4 personaje feminine sunt franturi din mine si imi place sa imi vad personalitatea risipita in mai multe directii duse la extrem.

Voi l-ati vazut?
V-a placut?

Wednesday, June 2, 2010

Jocul ingerului


Va spuneam cu ceva timp in urma cat de tare imi doresc sa citesc "Jocul ingerului" de Carlos Ruiz Zafon.
Sunt fericita ca in sfarsit am reusit sa pun mana pe aceasta carte superba. Si dupa ce am pus mana pe ea, nu i-am mai dat drumul pana nu am terminat de devorat fiecare fila. :)
Daca ati citit "Umbra vantului", va pot spune ca va puteti astepta sa simtiti aceiasi fiori, aceeasi tensiune intriganta si un personaj principal bine conturat.
"Jocul ingerului" e un roman intunecat ce va va purta prin ungherele intunecate ale Barcelonei, dar si prin parti ascunse ale sufletului uman.
Daca cumva mai stiti vreun autor care sa aiba un stil similar cu al lui Carlos Ruiz Zafon, fie-va mila si spuneti-mi-l si mie. ;)

Sunday, May 30, 2010

Calatoriti?


Pentru cei ce calatoresc cu trupul si sufletul, am pornit un blog ce va fi in curand plin de povestiri si idei de calatorie.
Il gasiti aici.
Nu ezitati sa ii treceti pragul.

Saturday, May 29, 2010

Fantasticul Mr.Fox

Filmul acesta nu poate fi povestit in cuvinte. Trebuie sa-l vedeti singuri, cu o mana mare de bomboane alaturi si cu sufletul de copil la voi. Vizionare placuta!

Friday, May 21, 2010

Lectura si inspiratie

Mi-a cazut in mana cartea aceasta si nu m-am oprit pana nu am terminat-o.
V-o recomand cu caldura.
Face parte din acele carti care te relaxeaza si te bucura, dar in acelasi timp iti starnesc curiozitatea.
Aurora Liiceanu creioneaza portretele a 3 femei uimitoare si complexe, dar a caror viata a fost dominata de o dorinta unica. Acestea sunt Coco Chanel (bogatia) , Elisaveta Bagreana (iubirea) si Cecilia Cutescu-Storck (puterea).
Cea de-a patra femeie este Lee Miller (aventura), in a carei viata s-au imbinat aceste trei dorinte, de parca ar fi vrut sa traiasca alternativ mai multe existente.
Povestea ei este scrisa de catre Antoaneta Taneva-Nandris.
Va las sa descoperiti singure acest melanj de psihologie fina si biografii demne sa va inspire.
Lectura placuta!

Saturday, May 15, 2010

Domnisoara Goe





Daca as fi varianta feminina a lui Goe, mi-as petrece vara ratacind pe Ile d'Yeu pe bicicleta, m-as trezi cu noaptea in cap sa merg la cules de stridii, as pierde noptile ascultand povesti marinaresti la lumina lunii si a farului si as purta una dintre aceste rochite adorabile. Prima parte e mai greu de realizat, dar rochiile se gasesc aici.

Friday, May 14, 2010

Originale versus generice

Din pacate, de cand cu marile lanturi farmaceutice, farmacistele au fost inlocuite cu niste vanzatoare dragute si aranjate, dar care nu au idee despre ce anume iti vand.
Mi s-a intamplat de curand sa dau peste un astfel de specimen, care desi nu stia ce vorbeste, incerca sa ma convinga ca oricum nu are importanta...de ce vreau cu tot dinadinsul medicamentul X, cand ea nu il are, dar imi poate oferi o varianta mai ieftina. "Difera doar firma" .
Daca se intampla sa cititi acest articol si sa aveti nevoie la un moment dat de un medicament, incercati sa va amintiti ce voi scrie mai departe.
Atunci cand o firma de medicamente introduce pentru prima data pe piata un anumit medicament, acesta poarta numele de Original si nu poate fi produs de alte companii o perioada de timp, oferind astfel firmei producatoare sa isi recupereze o parte din banii investiti in dezvoltarea acelui medicament.
Ulterior este permisa producerea moleculei si de catre alte firme si toate medicamentele-copie poarta numele de Generice.
Ce trebuie sa stiti este ca desi contin aceasi molecula activa, intre Original si Generice exista diferente care tin de excipientii folositi si de procesele tehnologice prin care trece medicamentul in productie. Astfel, desi teoretic de aceasi Marie, dar cu alta palarie, se intampla ca in practica sa existe diferente ce tin de absorbtia si efectul medicamentului. E destul de cunoscuta printre medici povestea unui anticoagulant oral care in varianta Originala e usor de manevrat si controlat, pe cand un Generic produs in Romania da efecte adverse cu gramada.
Asa ca atunci cand incearca duduia vanzatoare de la farmacie sa va bage pe gat un medicament "care e fix la fel, numai firma difera", lasati-o sa-l cumpere ea si voi cautati in alta parte, ca medicul nu v-a prescris Originalul pentru ca vrea sa va aduca in sapa de lemn, ci pentru ca uneori diferenta "de firma" conteaza.

Thursday, May 13, 2010

Les weekends Film Menu


Am aflat de curand de ciclul de filme propuse de revista FILM MENU. In fiecare weekend ruleaza la Sala Elvira Popescu o serie de filme straine (majoritatea frantuzesti) extrem de interesante.

In acest sfarsit de saptamana, va puteti delecta cu:

Vineri, 14 mai

18:00 Hotel du Nord
20:00 Il est plus facile pour un chameu...

Sambata, 15 mai

15:30 Il est plus facile pour un chameu...
17:30 Les Deux Anglaises et le continent
20:00 Rois et reine

Duminica, 16 mai
15:30 Ma saison preferee
18:00 Whisky
20:00 Mon oncle d' Amerique

Sunday, May 9, 2010

Gustos si sanatos


De cand cu primavara de afara m-a lovit un chef de a manca si a trai sanatos, de aproape ca ma sperie :)
Asa ca in ultimul timp am incercat sa gatesc sanatos (desi am trisat cu o pizza vineri seara pentru ca eram mult prea obosita sa mai am chef si de bucatareala).
Iata un exemplu:
-piept de pui prajit intr-un strop de ulei de masline si presarat cu parmezan;
-orez fiert cu putina sare;
-broccoli calit;
-gogosar de la mama din beci.
Toate cu o apa plata si o salata de fructe fara frisca la desert.
Pofta buna!

Tuesday, May 4, 2010

Film si teatru

Intr-o mica pauza de la invatat, va recomand "Toti fiii mei" la TNB si "A single man".
Ambele spun povesti triste si emotionante si reusesc sa transpuna spectatorul intr-o multitudine de stari. Vizionare placuta!

Friday, April 30, 2010

Calatorii virtuale

Nu stiu ce s-a intamplat cu mine, dar in ultimul timp am asa un chef de umblat hai hui prin lume...Dar cum urmatoarea plecare de-adevaratelea va fi abia in iulie, ma multumesc cu povesti si imagini frumoase din locuri in care sper sa ajung si eu in viata aceasta.
Am vazut la chioscuri colectia de ghiduri de calatorie National Geographic si mi-a facut cu ochiul, dar am ezitat sa cumpar cartile deoarece eu sunt un calator destul de atipic, care are obiceiul sa se abata de la traseele turistice recomandate prin astfel de ghiduri. Ieri insa m-am apucat sa-mi numar monezile din pusculita (chiar am o cutie rosie si frumoasa pe post de pusculita;) si m-am hotarat sa imi iau cartea despre Peru ca sa vad daca imi place. Mi-a placut, asa ca am scos si banii de hartie din portofel si am ajuns acasa cu "Hawaii" , "Republica Dominicana" si "Mexic". Maine fac un drum pana la Libraria "Adevarul" pentru "Argentina" si "Cuba", iar de saptamana viitoare o sa le vreau probabil pe toate. Vi le recomand cu drag si astept sa-mi aratati poze din locurile pe care le-ati descoperit singuri.

Wednesday, April 28, 2010

Brasovul printre picaturi

De vineri pana duminica am participat la un seminar in Poiana Brasov. Bineinteles ca am profitat de ocazie pentru a vizita Brasovul, orasul care m-a impresionat atat de tare cand eram in generala si mergeam in excursie cu scoala, incat eram convinsa ca atunci cand voi fi mare ma voi face "brasoveanca":)

Nu am avut prea mult timp la dispozitie, asa ca am hoinarit pe langa Piata Sfatului, am vizitat Biserica Neagra si am mancat un desert fabulos la un restaurant dragut numit Casa Kirchner(?) . Ce vedeti in farfurie e o felie de tort de ciocolata, cu inghetata de nuci si alune, cu mango, ananas si chili peppers. Mi-a placut si vi-l recomand cu drag. Au si niste cocktail-uri fara alcool delicioase. Mancarea nu am testat-o, ramane pe data viitoare.
Am fost placut impresionata de drumurile largi (6 benzi!) si de multitudinea de locuri de parcare din centrul orasului. E un oras frumos, curat si civilizat, numai bun de vizitat intr-un weekend.



Tuesday, April 27, 2010

Doamna noastra din Pascagoula la Teatrul Mic

Mi se intampla rar sa nu imi placa un spectacol de teatru. In primul rand pentru ca nu ajung prea des si in al doilea rand pentru ca am grija sa ma documentez inainte. De data aceasta am mers "orbeste", atrasa de textul lui Tennessee Williams si de cei doi mari actori din rolurile principale: Valeria Seciu si Mircea Andreescu.
Si nu mi-a placut. Nu sunt critic de teatru ca sa pot exprima judecati de valoare, dar parerea mea de spectator nestiutor e ca se putea face mai mult cu asemenea actori talentati si pe un text destul de ofertant.
La sfarsitul spectacolului am plecat cu o tristete in suflet pe care nu am mai simtit-o de ceva vreme. Desi se vrea a fi o tragi-comedie, tragicul acapareaza aproape in intregime orice urma firava de comic (asta daca poate fi considerat comic rasul de o batrana amnezica si cateva expresii vulgare traduse prost).

Sunday, April 18, 2010

The lovely bones

Am vazut "The lovely bones" ghemuita in balansoar, cu patura in brate. Toate povestile care au la baza un rau facut unui copil, ma infioara. Ma asteptam sa fie un film trist si apasator, pe care sa-l port in minte multe zile, ca pe o umbra menita sa-mi aminteasca ca orice lucru are partea sa de intuneric.
In schimb, am descoperit o poveste emotionanta despre acceptare si speranta. Sper sa gasesc cartea dupa care a fost adaptat scenariul. Sunt sigura ca imi va placea cel putin la fel de mult ca si filmul.
Vizionare placuta!

Sunday, April 11, 2010

Seri speciale la Drive In Cinema

La Drive In Cinema din Baneasa se desfasoara in urmatoarele zile programul "Seri speciale", ce cuprinde filme mai putin comerciale si intrare gratuita.
Eu am fost vineri la Seara franceza. Am vazut "Augustin", o comedie absurda cu un actor fabulos in rolul principal. Se numeste Jean-Chrétien Sibertin-Blanc...nu stiu daca numele va spune ceva, dar va garantez ca este absolut delicios in rolul unui functionar ce lucreaza 3 h si 38 de minute pe zi si viseaza sa devina actor in roluri mediocre.

Daca v-am starnit interesul pentru filme frantuzesti, pe 13 aprilie e din nou Seara filmului francez, cu "Vers le Sud" si "Roberto Succo".
Maine este Seara Clint Eastwood, iar pe 14 Seara Spune pe Scurt.

Vizionare placuta si un sfat practic...daca va luati nachos, nu alegeti sosul cu branza...e de-a dreptul oribil la gust si are si un aspect cam dubios.

Wednesday, April 7, 2010

Unora le place jazzul...

Si daca locuiesc in Bucuresti, se pot bucura de el live, la Green Hours, pe Calea Victoriei.
Green Hours e un club care pe langa cocktail-uri ofera si cultura. Spectacole de teatru. Muzica live. Jazz si nu numai. Pentru detalii despre spectacole si preturi puteti vizita site-ul lor aici: http://www.greenhours.ro/
Sau mai bine faceti un drum pe inserat pana la numarul 120 de pe Calea Victoriei.
Eu am de gand sa merg in curand sa incerc un pahar de absint pe ritmuri de jazz. Vreau sa-mi fac timp sa ajung si la "Sta sa ploua", o piesa de teatru promitatoare.

Friday, April 2, 2010

Destinatie de Paste


Daca nu as merge acasa sa sarbatoresc Pastele alaturi de familie, probabil ca aceasta ar fi destinatia aleasa anul acesta-Santorini.
Nu stiu de ce, dar mie Pastele imi inspira lumina si culoare. Nu mi-au placut niciodata zilele de Paste cu nori sau ploaie si nici anii in care Pastele cade atat de devreme incat dealurile nu sunt inca complet acoperite de paturi de iarba si copacii nu au timp sa inmugureasca. Se pare ca anul acesta sunt norocoasa, vremea se anunta a fi frumoasa si am vazut deja cateva ramuri inflorite in copaci.
Paste fericit si plin de lumina sufleteasca, indiferent unde va aflati!

Sunday, March 28, 2010

Ange ou demon-le secret


Ce faci atunci cand vrei o schimbare, dar te temi de ceva cu totul nou?
Inlocuiesti "Ange ou demon" de la Givenchy cu "Ange ou demon-le secret".
"Le secret" pune accent mai mult pe partea angelica si diafana a parfumului, fiind caracterizat de note delicate florale si fructate. Mie imi miroase a apa de roze si mosc, amestecate cu fructe de padure si frunze de lamaie. Probabil ca va fi micul meu secret primavara aceasta.
Al vostru care este?

Friday, March 26, 2010

Chloe in Tara Minunilor

In numarul de aprilie al Harper's Bazaar Rusia Chloe Sevigny patrunde in Tara Minunilor si ne incanta cu cateva imagini fermecatoare.
Nu vreau sa discut acum despre marketarea intensa a acestui film ( dar gasiti un articol foarte bun pe aceasta tema in Business Magazin, nr 273, scris de Cristina Maria).
As vrea insa sa am rochia lui Chloe din prima imagine. :)



Thursday, March 18, 2010

Alice in Tara Minunilor






Am vazut ieri seara Alice in Tara Minunilor. Nu stiu sa va spun ce mi-a placut mai tare. Alice la 19 ani? Regina de Rosu care voia sa taie capete? Palarierul Nebun cel atat de normal in nebunia lui?
Tweedledee si Tweedledum cei nehotarati?
Regina Alba cea care a jurat sa nu raneasca nici o fiinta?
Iepurele de Martie cel ciufulit?
Bayard?
E un film plin de personaje frumoase, ce poate va poate umple sufletul cu bucurie, indiferent daca aveti 7 ani si acum descoperiti Tara Minunilor sau daca sunteti adulti impovarati de griji care isi pot rupe o ora si jumatate din programul incarcat pentru a cadea prin gaura iepurelui si a patrunde in lumea fanteziei.

Tuesday, March 16, 2010

Bunatati de la plafar


Pentru ca am vazut la Florin de la Crazy Mother Cooker cum se face un hummus bestial acasa (aici reteta), am pornit ieri in cautarea unui borcanel cu pasta de susan (tahini). Dupa ce am ametit printre rafturi la Kaufland si Mega Image fara nici un rezultat, am ajuns si la un plafar de langa Parcul Sebastian.
Am gasit tahini, dar pe langa el am mai adaugat cateva bunatati, pe care le puteti admira si voi in poze.
Am mai gasit si niste fulgi de porumb bio, pe care am de gand sa-i incerc asta-seara ( ma numar printre ciudatii care mananca fulgii de porumb ca pe popcorn, nu cu lapte :).
Daca sunteti in cautare de noi experiente culinare si aveti drum prin apropiere, nu ezitati sa intrati in plafar. Pe langa zeci de borcanele cu suplimente alimentare la care nu m-am uitat, veti gasi un raft plin de mirodenii, unul de ceaiuri, unul cu dulceturi si unul cu seminte de tot felul.
Spor la shopping-uit si la gatit!

Sunday, March 14, 2010

O primavara diafana




Acestea sunt rochiile mele preferate din colectia de primavara 2010 couture a lui Elie Saab.
Sunt favoritele mele pentru ca mi se par extrem de frumoase si delicate, dar mai ales pentru ca ma fac sa visez...la paduri nesfarsite de liliac in floare, la ceaiuri tarzii in gradini decorate cu mobilier din fier forjat usor scorojit, la acorduri de pian ce curg repezi pe ferestrele unei mansarde din Cotroceni, la nopti lungi si instelate petrecute nu alaturi, ci impreuna...vise de primavara insorita si diafana.
Voi la ce visati primavara aceasta?

Friday, March 12, 2010

An Education

An Education e mai mult decat un film despre evolutia unei adolescente din Londra anilor '60.
E un deliciu vizual. O parada de locuri fermecatoare si o defilare nesfarsita de haine frumoase, purtate cu atitudinea potrivita.
Carey Mulligan si Peter Sarsgaard par sa apartina in totalitate acelei epoci.
M-am indragostit de gesturile romantice coplesitoare, de aerul candid al lui Jenny si mai ales de rochiile ei superbe :).
Filmul acesta e ca un desert pufos, invelit in multe straturi pastelate si dulci...dar la fel ca in viata, se intampla sa iti mai ciobesti cate un dinte intr-o coaja ratacita de aluna. Daca reusesti sa treci peste asta razand, pedaland pe bicicleta si pornind spre noi aventuri, vei fi cu siguranta fericita. Sa-mi spuneti daca v-a placut.





Despre scolioza

Ma tot gandesc de ceva vreme cum as putea sa ii ajut pe cei care sufera de scolioza, o boala pe care o cunosc atat ca studenta la medicina, cat si ca pacienta. Asa a luat nastere acest blog :
pe care voi incerca sa impartasesc o parte din experienta mea ca pacienta si din informatiile pe care le detin legate de acest domeniu.
Sper ca ceea ce voi scrie sa ajute pe cineva.
Pana una alta, stati "drepti" si ramaneti sanatosi!