Aventurile unei ochelariste

Inainte sa merg la scoala, eram convinsa ca ochelarii sunt o unealta magica cu ajutorul careia reusesti sa citesti, asa ca am furat "bicicleta" bunicii si m-am apucat sa descifrez povestile cu miros de tus din "Gorjeanul". Mare mi-a fost mirarea sa descopar ca literele se incapatanau sa ramana simple pete insirate pe hartia de ziar.
Am reusit sa invat sa citesc fara trucuri magice, amenintandu-l pe vecinul de deasupra care mergea deja in clasa I cu bataia daca nu-mi explica cum sta treaba cu alfabetul.
Am ajuns fericita in clasa I, unde m-am plictisit teribil la orele de Citire si am devenit macinata de alte probleme existentiale.
Daca poti sa citesti fara ochelari, de ce colegul din prima banca are totusi o pereche?
De data aceasta nu am mai apelat la forta pentru a dezlega misterul, ci m-am dus in goana acasa sa o intreb pe mama ce stie ea despre treaba aceasta.
Asa am aflat cum sta treaba cu ochii si viciile de refractie. Am inteles ca ochelarii sunt o necesitate, nu un moft si ca oamenii care ii poarta sunt la fel ca ceilalti. Toate informatiile acestea s-au sondat din pacate cu cateva actiuni violente indreptate impotriva celor care indrazneau sa-l strige pe ochelaristul de la mine din clasa "aragaz cu 4 ochi", cea mai in voga porecla la vremea respectiva.

Prin clasa a 9-a, am observat ca orele de biologie imi dadeau dureri de cap. Nu pentru ca nu gaseam atragatoare disectiile de broaste si ochi de bou, ci pentru ca laboratorul de biologie era situat intr-o sala iluminata de cateva neoane. Noroc ca mi s-a aprins beculetul si am ajuns la oftalmolog, care m-a cadorisit cu un diagnostic de miopie si cu sansa de a purta ochelari.
Dupa ce am anuntat toata familia ca trebuie sa contribuie pentru ca eu sa am cea mai chic pereche de "antemergatori" din oras, am pornit la cumparaturi.
Mi-am ales o rama lata aurie ce imi dadea un aer de parizianca si lentile din plastic heliomate.
Dupa 2 zile m-am intors la magazin cu o mare problema. Vedeam ramele. Probabil ca nu veti intelege ce spun daca nu purtati ochelari.
Problema e in felul urmator...daca ai rame late, iti distrag privirea si ametesti uitandu-te cand la ele, cand prin lentile.
In plus, ma durea nasul de la greutatea ramei si ma stresau lentilele heliomate care refuzau sa se "deschida" suficient de repede cand intram in spatii mai intunecate.
Domnisoarele vanzatoare s-au declarat neputincioase si mi-au prezentat o noua optiune. Ochelari fara rame ( de fapt, doar cu puntea aceea de pe nas si cu brate) din titan (usori, flexibile si foarte rezistenti), cu lentile de plastic cu tratament anti-reflex.
Iata-ma o ochelarista fericita, care descopera lumea prin noii ei ochelari high-tech.
Dar cum fericirea se si termina la un moment dat, (la 2 saptamani mai exact) ultrarezistentele rame din titan si lentilele care nu se sparg au sfarst frante sub piciorul slab orientat al fratelui meu.
De atunci si pana acum, am schimbat mai multe perechi de ochelari cu si fara rame, din plastic sau metal si ma tem ca o voi face din nou in curand. Azi am fost sa-mi repar o rama de la care am pierdut un surub si domnisoara care s-a ocupat de operatiunea aceasta delicata mi-a dat de inteles ca ea ii repara, dar nu-mi garanteaza cat timp mai rezista.

Asa ca am o intrebare pentru toti ochelaristii lumii...cunoasteti vreun model de ochelari "fara rame" care sa reziste mai mult de un an?
Daca da, spuneti-mi si mie.
Daca nu, nu va vad bine. :)