Mi-am petrecut saptamana invatand despre malformatii congenitale si vazand copii care intr-o luna de viata au suferit mai mult decat unii dintre noi in zeci de ani. Am vazut omuleti de-o palma suferinzi de boli fara leac, care isi petrec ultimele ceasuri la Terapie Intensiva, departe de parinti, fara jucarii, fara o voce familiara care le mangaie auzul inainte de a parasi lumea aceasta...Cu ce au gresit?
Cum indrazneste religia sa vorbeasca despre pacatele parintilor care se rasfrang asupra copiilor?
Cum ii explici unei mame ca fatul ce-l poarta in pantece se va naste fara brate sau fara creier?
Cum poti impovara sufletul mamei cu decizia de a pastra un copil care va fi toata viata invalid sau cu acceptul unui avort asa-zis terapeutic?
Cartile de embriologie explica destul de bine cauzele diferitelor malformatii si felul in care acestea se produc. Nu iti spune insa nici una cum sa nu ti se franga sufletul cand asisti neputincios la atata suferinta...














