Am vazut "The lovely bones" ghemuita in balansoar, cu patura in brate. Toate povestile care au la baza un rau facut unui copil, ma infioara. Ma asteptam sa fie un film trist si apasator, pe care sa-l port in minte multe zile, ca pe o umbra menita sa-mi aminteasca ca orice lucru are partea sa de intuneric.
In schimb, am descoperit o poveste emotionanta despre acceptare si speranta. Sper sa gasesc cartea dupa care a fost adaptat scenariul. Sunt sigura ca imi va placea cel putin la fel de mult ca si filmul.
Vizionare placuta!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
M-a impresionat faptul ca aceasta crima nu a fost ca toate celalalte. Imi place ca s-a pus intrebarea "pentru ce?". Pana la urma acceptarea, nu razbunarea, este un pas in viata de zi cu zi, nu?
ReplyDeleteMa bucur daca ti-a placut si spor la gasit cartea ;)
Ai dreptate, Irina. Insa cred ca e mai usor (cel putin aparent) sa te revolti decat sa accepti realitatea.
ReplyDeleteInca nu am gasit cartea. Merg in weekend la Carturesti. Daca nu e nici acolo, cred ca o comand pe Amazon.